|
În toată lumea creştină deo azi, începutul anu- lui este fixat la 1-ma Ianuarie. Aceasta lună, care după Censoriu se derivă de la Ianus (zeu, ce des- chidea la Romani cursul zilelor) n-a fost la toate popoarele începetoarea anului. Unele popoare, d. e. Francezii, în timpul lui Carol cel Mare, îşi înce- peau anul la 25 Decembre, aniversarea, naşterii lui Cristos; altele la 1-ma Martie şi la 25 Martie, în ziua Buneivestiri; altele la Maiu şi aşa mai departe. Anul religios al Evreilor se începea la ecvino- ţiul de primăvară, aniversarea eşirei lor din Egipet; anul Francezilor, după calendarul republican se începea, din contră, în ziua când cădea ecvinopţiul de toamnă. De la 1806 s-a renunţat la această practică şi s-au reluat vechiul obicei de a începe anul, nu însă la 25 Decemvrie, ci la 1-ma Ianuarie. Anul nu a fost totdeuna calculat la, 365 şi 366 zile: calculul greşit al translaţiei aparente a soa- relui împrejurul pământului a făcut ca anul să fie diferit la diverse popoare. Astfel Romanii la înce- put, socotiră anul numai de 304 zile, apoi îl făcură succesive de 355 zile şi în fine de 366 zile. Anul egiptean numera 360| apoi 365 de zile şi anul grecesc 354, 360 şi 365 zile. Pentru îndreptarea definitivă a anului, calendariul suferi doue reforme însemnate. Iuliu Cesar, la anul 45 a. Cr. după calculele as- tronomului Sosigene, făcu anul ordinariu de 365 zile, iar pe cel visect de 366 zile şi pe care l-au primit toate popoarele europene, ba se poate zice, că mai toate popoarele lumii. Papa Gregoriu al XIII-lea îndreptă la anul 1582 calendariul Iulian, care întârziase de la Iuliu Cesar până în timpul seu cu 10 zile. I Aceste zile se adauseră şi anul se făcu atunci cu 10, iar mai târziu cu 12 zile mai înaintat decât al nostru Iulian. Calendariul iulian a fost susţinut de întreaga lume ortodoxă cu multă îngrijire până în timpul de faţă, când puternica Rusie ortodoxă spre marea mirare a ortodocşilor a capitulat în cele politice adoptând calendariul Gregorian. Romanii la început socoteau anul numai dea 10 luni şi anume l-ma Martie, consacrată zeului Mars, din care se credea, că scoboară Romul; 2-a Aprilie, a cărei origine este cu totul nesigură; 3-a Maiu, consacrată mamei lui Mercur; 4-a Iuniu, prescurtată din Iunonius. Celelalte se numiră după ordinea în care veneau: Qintillis,; (Iulie) a 5-a; Sextilis (August) a 6-a; Septemvre a 7-a; Octom- vre a 8-a; Noemvro a 9-a; Decemvre a 10-a. La a- ceste 10 luni, Numa sau Tarciniu mai adause încă doaue: Ianuarius, consacrată lui Ianus şi Februarius. Uşor se poate vedea de aici, că numirile date lunilor de strămoşii Romani s-au perpetuat până azi şi adoptat mai de toate popoarele Europei moderne. Este afară de orice îndoială că numai schimbările periodice ale luminei lunei, satelitul pământului, a dat prima dată idea despre perioadele de timp numite luni. Egiptenii socoteau lunile de câte 30 zile fiecare, şi după a 12-a lună adăugeau 5 zile numite epagomene (comple- mentare) spre a face anul de 365 zile. Tot după durata schimbărilor lunare, Grecii şi Evreii aveau 12 luni pline ori goale, numai Romanii aveau la început 10. După ce a mai adaus doaue luni adecă pe Ianuarius şi Februarie avend acuma 12 luni au împărţit zilele aşa pe cum sunt acuma. Romanii vechi nu cunoscură împărţirea lunei în septămâni după cum obicinuim noi astăzi. Ei le despărţiau în părţi neegale numite: Calende, Ide şi None. Numirea de calende se da de Romani la ziua primă a fiecărei luni. Ele erau prin urmare cu totul neschimbătoare. Idele variau, tot cu doue zile. Ele însemnau într-unele a 15-a zi; prin urmare împărţau oarecum luna în două părţi, de aici şi numele lor de Ide de la verbul iduare, a împărţi. Nonele, din contră să schimbau la a 5 şi a7-a zi a lunilor şi anume: în Ianuarie, Februarie, Aprilie, Iunie, August, Septemvre, Noemvre şi Decemvre, acestea însemna a 5-a, iar în celelalte 5 a 7-a zi. Nonele trebuiau se cadă totdeuna cu 9 zile înaintea Idelor, de unde şi numirea lor de None. În zilele de None se ţineau de regulă terguri de oraşe, unde cei din provinţă mergeau spre a-şi cumpera cele de lipsă pentru hrană şi îmbrăcăminte. Tot în ziua Nonelor cădeau şi sărbătorile la care mergeau coi din provinţă spre a asculta servitul religios după care urmau jocurile, pe care le numiau sacre. Numai în ziua Nonelor erau permişi cei din provinţă a merge la terg sau la praznic. Probabil că nedeele noastre de astăzi, încă pot să-şi tragă datinile de la vechii romani; adecă de la Nona dies. Soarele, luna şi toţi planeţii în mersul lor regulat, par a descrie o cale hotărâtă pe bolta ceriului. Zona îngustă, în care se află se numesce zodiac, şi toate stelele cuprinse în acel zodiac s-au despărţit în 12 grupe dându-se fiecărui grup de stele numele fiinţei animale, cu care o asemănau. Aceste 12 grupuri s-au numit constelaţiunile zo- diacului şi sunt cuprinse în următoarele: Ber- becele, Taurul, Gemenii, Racul, Leul, Fecioara, Cumpăna, Scorpionul, Săgetătorul, Căpriorul, Vărsătorul şi Peşcii. Luând câte trei constelaţiuni, se formează anotimpurile anului. Dumnezeu a regulat încă de la început zilele de lucru şi zilele de repaus. „Şese zile se lucrezi,, iar a şoptea să odichncsci de lucrurile tale”, zice Domnul Dzeu în cartea facerii. Cunoşcinţa aceasta au fost practicată de Evrei, Egipteni şi de Chaldei; au fost însă necunoscută Grecilor, Romanilor şi Cartaginenilor. Cunoscinţa aceasta de 7 zile a pătruns în Grecia şi în tot occidentul în suta a treia după Cristos. Numele zilelor, ce compun fiecare săptămână sunt împrumutate de Romani de la cei 7 planeţi, ai sistemei solare: Joi, consacrată lui Ju- piter; - Vineri, Venerii; - Sâmbătă lui Saturn; - Du- minecă, Dies domineca, consacrată soarelui; - Luni, consacrată Lunei; - Marţi, lui Marte; , - Mer- curi; lui Mercuriu. Numele zilelor din septămâna, ca şi a lunilor se susţin la Romanii acuma creştini, ba pot să zic, că mai la toate popoarele Europei până în zilele noastre. Dzeu au zis să fie ziuă, adecă; au despărţit lu- mina de întunerec. Prin zi astronomică i să înţe- lege timpul de 24 oare, ce trece de la un ameaz până la celalt. - Prin ziua civilă din contră, se înţe- lege la noi, timpul ce trece de la un răsărit de soare până la celalt. răsărit. Acest timp cuprinde doue intervale; unul de lumină numit ziuă; celalt de întunerec, numit noapte, începutul zilei civile nu au fost şi nu este acelaş la toate popoarele. Vechii Egipteni, Romanii, Francezii şi Spaniolii şi-au ficsat începutul zilei la mezul nopţii. Alte popoare ca Evrei, Ghinezi şi pană mai daunăzi Italienii îşi începeau ziua de la apusul soarelui; iar altele de la răsăritul soarelui, aceştia sunt Grecii şi Perşii. Din toate aceste epoce, în mare parte capriciul fiecărui popor, aceia care se poate observa mai cu siguranţă este numai mezul nopţii sau a zilei, când soarele meziu trece la meridianul unui loc. Observaţiunile meteorologice ca d. e. la pătrariul din urmă, ori la lună nouă, va ploua, sau va fi timp frumos, ori ninsoare, ş. a. cari se citesc în mai multe calendare, nefiind întemeiate pe observaţiuni speciale climei noastre, prin urmare în cele mai multe calendare, ne-adeverate, ar potea remânea afară, dar pentru mulţi interesaţi, totuşi sunt de preferit fiind de multe ori nimerite. PETNICEANUL (IOAN CHENDI) ANUL 1900 NDP cu sătenii săi NDP cu sătencele sale Preotul Constantin Bolbotină, slujitor în Parohia PetnicPage 8
|